Inapoi   |   Acasa   |   Cosul meu
Varza te ajuta sa slabesti

Atat de comuna, accesibila din toate punctele de vedere, si cu atat mai utila in anotimpul rece, cand prezenta celorlalte legume in comert este mult redusa, varza isi “poarta” cu modestie virtutile terapeutice, care sunt mult mai numeroase decat ai fi crezut.

Beneficii pentru sanatate

Varza este foarte bogata in vitamina C, mai bogata chiar decat portocalele, ceea ce o recomanda in sezonul rece pentru tratarea racelilor si a gripei, si in general pentru intarirea sistemului imunitar. Vitaminele A, E si cele din grupa B sunt de asemenea prezente in cantitati importante, la fel si mineralele precum calciul, magneziul, potasiul si fierul. Semnificativ este si continutul in sulf, care intareste organismul impotriva infectiilor microbiene, sau iod si mangan, care intaresc si sprijina sistemul nervos.

In virtutea acestui continut complex, un consum constant de varza are aplicabilitate in tratarea si prevenirea a numeroase afectiuni. Fiind bogata in antioxidanti, varza este utila atat pentru prevenirea imbatranirii premature, cat si in prevenirea cancerului, in special cel de colon, si a bolii Alzheimer. Un consum regulat de varza protejeaza si intareste sistemul cardiovascular, dar aceasta se dovedeste a fi foarte eficienta si in reumatism, artrita, guta, boli de ficat, afectiuni bronho-pulmonare sau tulburari oculare.

Cum slabestilegume

Simplu: consumand cat mai multa varza. Varza este foarte saraca in calorii, are efect diuretic, combate constipatia si favorizeaza eliminarea toxinelor din organism, fiind un excelent detoxifiant. Iodul si sulful, care se regasesc in cantitati importante in varza, sprijina metabolismul si participa la transformarea grasimilor in energie.

 

 

Nu-ti recomandam niciun fel de dieta pe baza de varza, sau renumitul regim cu supa de varza, ci te indemnam sa o consumi in cantitati cat mai mari ca atare, murata sau sub forma de suc. O portie de salata de varza, la care poti sa adaugi si morcovi, este o adevarata portie de sanatate. Se recomanda, de asemenea, cate 250 ml de suc de varza cu o jumatate de ora sau chiar o ora inainte de fiecare masa. Sucul se consuma proaspat, imediat dupa preparare. Este tonic general si se foloseste cu succes in tratarea gastritelor si a bronsitelor.

Supa de varza este si ea foarte eficienta, consumata ca atare, insa fara limita de portii si fara a o asocia cu un regim draconic de slabire. Pentru a o pregati, ai nevoie de 1 varza si 2 cepe mari, 2 ardei grasi, 6 morcovi si 1-2 teline. In functie de preferintele fiecareia, se poate adauga si praz sau chiar usturoi. Condimenteaza dupa gust, fara a exagera, bineinteles, cu sarea. Ingredientele se fierb in 3 litri de apa, iar la final se adauga patrunjel si leustean tocate marunt.

Sursa Revista ,, Miss Sport''



Informatii utile
CERTIFICATE
 
           


Inapoi   |   Acasa   |   Cosul meu





Ecomagazin - Stirile de mediu





Cure de Slabire



Director Web




 
 
 

 
 
 
 
 
Copyright 2007 - 2012
Natural Collection
Toate drepturile rezervate
Webdesign